Gala Voluntarului O.S.C.

Gala Voluntarului O.S.C. este un eveniment prin intermediul căruia actualii voluntari ai organizației au ocazia de a-și exprima recunoștința față de cei care au contribuit la realizarea proiectelor și de a le mulțumi, acordându-le un cadou simbolic realizat chiar de ei. Totodată, în acest cadru formal, membrii organizației, studenți în an terminal, primesc titlul de alumni O.S.C.

Un moment important în cadrul galei îl reprezintă prezentarea noului Consiliu Director al Organizației Studenților Chimiști, precum și premierea organizațiilor partenere, a colaboratorilor și sponsorilor. Gala Voluntarului O.S.C. are loc în fiecare an în luna mai, marcând astfel sfârșitul anului universitar pentru voluntarii O.S.C.